Ghid telefoanelor de Black Friday

Ghid telefoanelor de Black Friday

Telefoane accesibile, raport calitate-preț excelent

Sunt telefoanele care se situează undeva la mijlocul clasamentelor. De regulă, vin cu câteva elemente de top (de exemplu: un ecran Super AMOLED, baterie de 5000mAh și o cameră de 32MP) și cu două, trei „compromisuri”: nu oferă rezistență la apă și praf, au un procesor de nivel mediu, nu filmează 4K sau alte astfel de specificații care încadrează telefonul la un nivel accesibil. Totuși elementele de top compensează cu eventualele mici lipsuri. De regulă, un smartphone accesibil are un raport calitate-preț excelent și te poți baza pe el în toate activitățile digitale de zi cu zi.

Smartphone-urile accesibile sunt ideale pentru tine dacă:

Vrei un raport calitate-preț foarte bun;

Ai așteptări medii de la un telefon;

Nu ești tentat să investești mai mult de 500-600 EURO într-un smartphone;

Cauți un telefon cu dotări echilibrate, nu neapărat de top (să aibă display, baterie, camere și procesor cel puțin decente);

Telefoane ieftine, dar performante

La fel ca cele de top, le recunoști după preț, doar că de data aceasta este unul foarte mic în comparație cu modelele consacrate. Cum domeniul tehnologiei a evoluat enorm, în ultimii ani ieftin poate însemna și bun. Un preț mic nu înseamnă calitate slabă. Da, există câteva compromisuri peste care iubitorii de telefoane high-end nu vor putea trece. Carcasele sunt, de regulă, din plastic, nu vei întâlni rezistență la apă sau praf, rata de refresh a ecranului probabil va fi sub 90Hz, însă telefonul va merge bine pe taskuri simple: navigări pe internet, discuții cu prietenii în online, poze, filmări.

Smartphone-urile ieftine sunt ideale pentru tine dacă:

Prețul mic este cel mai important factor de decizie pentru tine;

Nu ai așteptări mari de la un telefon;

Cel mai des folosești telefonul pentru apeluri, mesaje, discuții online, poze, navigări pe internet.

Citește și: Cele mai bune telefoane sub 1.500 de lei pe care le poți cumpăra acum

Ce tipuri de telefoane există în funcție de utilizare

Atunci când lansează un smartphone nou, orice producător va avea grijă să evidențieze cel puțin un avantaj pe care îl scot în față și care clasifică smartphone-ul în una dintre categoriile următoare:

Telefoane pentru gaming

Au cel puțin două avantaje: procesor de ultimă generație și display performant cu rată de refresh mare, luminozitate bună și dimensiuni generoase. Ai spațiu suficient să te lași captivat de lumea jocului, secvențele acțiunilor se schimbă natural, fără întreruperi. De regulă, aceste telefoane vin echipate și cu o serie de opțiuni care încurajează sesiunile de gaming:

posibilitatea de a opri notificările pentru a nu fi deranjat;

posibilitatea de pune pe pauză celelalte aplicații, astfel ca bateria să fie salvată;

echipări care împiedică supraîncălzirea telefonului în timpul jocului.

Telefoane cu baterie puternică

Ce înseamnă o baterie puternică? Să aibă un număr cât mai mare de miliamperi pe oră (mAh), dar și o viteză de încărcare mare. Ideal, un telefon cu o autonomie mare are o baterie de 5.000 mAh. Însă asta nu înseamnă că smartphone-urile cu baterii de 4.000 mAh nu sunt la fel de durabile. Asta deoarece rapiditatea cu care se consumă bateria nu depinde doar de capacitatea acesteia, ci și de modul în care procesorul telefonului optimizează consumul bateriei.

Telefoane pentru muzică și filme

În era conținutului multimedia, un sunet bun pare ceva fundamental. Cu toate acestea, există puține smartphone-uri la care s-a pus accent pe sunet. Recunoști aceste smartphone-uri după funcția Dolby Atmos, o tehnologie de sunet surround care oferă o experiență audio 3D de înaltă calitate.

Telefoane pentru fotografii

Evident că sistemul de camere, dar și procesorul sunt dotările care contează atunci când alegi un telefon dedicat fotografiilor. Urmărește atât numărul de MP oferit de fiecare cameră în parte, tipul lentilei (dacă este wide, ultra-wide, macro, zoom etc.), dar și funcțiile de procesare a imaginilor. Spre exemplu, OPPO Reno6 5G este un smartphone excelent pentru pasionații de fotografie.

LEAVE A REPLY